Marcel Ciolacu a declarat recent că se va ajunge la un acord cu privirea la legea offshore chiar în anul 2022. Actul normativ vizează exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră și ar influența benefic toți cetățenii.
Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat, susține public faptul că întreaga coaliție de guvernare dorește să se rezolve situația legii offshore. Proiectul va fi depus curând în Parlamentul României, iar aprobarea acestuia ar aduce beneficii tuturor.
„Am convenit în Coaliție să rezolvăm situația Legii offshore care reglementează exploatarea gazelor naturale în Marea Neagră. Cu toții suntem de acord în privința împărţirii veniturilor din această exploatare că cea mai mare parte să revină statului român şi o parte mai mică către companiile private. Mai exact, vorbim de un procent de 64% pentru stat și de, respectiv, 36% pentru firme”, a precizat Marcel Ciolacu. (CITEȘTE ȘI: Volodimir Zelenski, decizie radicală. Ce a spus despre Vladimir Putin: „Evenimentele de la Bucea sunt de neiertat”)
Prin intermediul legii offshore, România ar reuși să reducă dependența de gaz pe care o are față de Rusia. Dacă va fi exploatat gazul din Marea Neagră, prețul gazului ar scădea, fiind reduse foarte multe taxe. Astfel, românii nu ar mai plăti sume colosale pentru facturile de gaz.
„După 4 ani de amânări și ezitări, mă bucur că am ajuns la o concluzie din care românii vor avea, la final, de câștigat. Știm că există companii interesate care ar putea demara rapid exploatarea, o șansă cu atât mai importantă în contextul în care România dorește să reducă dependența de gazele rusești. Cei de la ANRM susțin că în partea românească a Mării Negre există zăcăminte de gaze estimate la 200 de miliarde de metri cubi, în condițiile în care consumul național este de aproximativ 11 miliarde de metri cubi”, a adăugat Marcel Ciolacu. (CITEȘTE ȘI: Se aplică de la 1 iulie! Guvernul va lua decizia azi, 6 aprilie)